NOUL TESTAMENT

Despre divizarea textului biblic în  pasaje, capitole și versete

În rândurile care urmează prezentăm o scurtă istorie a divizării în pasaje, capitole și versete a textului biblic. De-a lungul timpului s-a realizat această împărțire triplă a textului biblic în secțiuni mai mici. Unitățile de text folosite la realizarea acestei divizări sunt: pasajul (care se mai numește pericopă, paragraf, secțiune), capitolul și versetul. Definim pasajul ca fiind o anumită porțiune de text care tratează un singur subiect. Divizarea textului biblic în pasaje este cea mai importantă divizare, din cele 3 menționate, și – din punct de vedere cronologic – este prima care și-a făcut apariția. Deoarece considerăm pasajul ca fiind cea mai importantă componentă a divizării textului biblic, importanța și utilitatea lui nu trebuie subestimată, pe de o parte, însă pe de cealaltă parte, nici nu trebuie prezentată ca o cerință absolută. Totuși parcurgerea textului biblic este mult mai ușoară, dacă acesta este împărțit în pasaje, delimitate în mod natural, logic. Este mult mai greu să parcurgi textul biblic dacă acesta nu are unele delimitări ajutătoare. Cu tot respectul pe care îl avem față de traducerea/versiunea englezească King James – care este una din cele mai apreciate traduceri/versiuni, sau chiar cea mai apreciată, cu influență enormă asupra multor altor traduceri/versiuni, în diverse limbi, și care, datorită cerințelor, de a nu adăuga absolut nimic textului biblic (s-a adăugat totuși divizarea în capitole și versete), nu a delimitat pasajele și nu le-a dat titluri, prezentând astfel un text continuu, fără delimitări – suntem obligați să tragem concluzia că un astfel de text, neîmpărțit în pasaje cere cititorului eforturi de identificare a pasajului, de delimitare a lui, de citire, și de înțelegere, mult mai mari. Și alte traduceri/versiuni se găsesc în aceeași situație.

Delimitarea pasajelor se poate face în 2 moduri: fie prin plasarea unui spațiu liber între două pasaje, fără adăugarea unui titlu – așa cum s-a procedat, mai demult, în antichitate – fie prin plasarea spațiului liber și adăugarea unui titlu de pasaj, care să prezinte conținutul pasajului respectiv. Titlul de pasaj este așezat acolo de traducătorul/editorul versiunii respective, având scop ajutător, și nefăcând parte din textul biblic original.

Deci la origine textul biblic nu a fost împărțit în pasaje, capitole sau versete. Observăm că citatele din Vechiul Testament (VT) existente în Noul Testament (NT) nu sunt însoțite de vreo referință, numerică, sau de alt fel – adică nu sunt indicate, capitolul și versetul de proveniență, așa cum se face în prezent – și aceasta din simplul motiv că pe timpul scrierii NT, textul biblic nu era împărțit în capitole și versete. Excepție face faptul că unele citate din VT, prezentate în NT au indicată cartea de proveniență.

Mai mult decât atât, în urmă cu 2000 de ani, sau mai mult, nu exista nici un sistem de punctuație. Nu avem decât să privim unele fotografii (facsimile) ale vechilor manuscrise biblice ca să ne convingem de acest lucru. Există cărți care conțin fotocopii ale paginilor biblice antice, sau le putem vizualiza în prezent, pe internet, accesând de ex. codexsinaiticus.org, archive.org, academia.edu, pemptousia.ro, sau diverse alte adrese. Mai multe instituții au procedat în ultimul timp la digitalizarea vechilor texte biblice. Interesant, chiar și biblioteca Vaticanului, vestită în trecut prin accesul foarte limitat la inventarul său, pe care îl acorda doar unor cercetători, și numai sub supraveghere strictă, și-a schimbat în ultimii ani atitudinea, și a publicat pe internet mai multe scrieri biblice vechi, în greacă, ebraică, etc., inclusiv manuscrisul biblic Codex Vaticanus, a cărui vechime este de circa 1600 de ani. Publicațiile digitale ale Vaticanului pot fi vizualizate la digi.vatlib.it.

Așadar, după cum fiecare personal poate observa, textul biblic antic – la fel ca celelalte scrieri antice – a fost scris fără spațiu între cuvinte, punct, virgulă, 2 puncte, punct și virgulă, liniuță orizontală sau oblică, semnul întrebării, semnul exclamării, aliniate, inițială mare, etc. Scrierea era continuă, neîntreruptă, neexistând nici măcar spațiu liber între cuvinte. Din punctul nostru de vedere era într-adevăr o provocare să citești un asemenea text, mai ales în public. Toate semnele de punctuație pe care le vedem astăzi în textul biblic nu au existat de la început, ci au fost înserate în decursul timpului.

Deci, mai întâi a existat o divizare a textului biblic în pasaje, divizare care a început să fie pusă în practică încă din antichitate. La primele divizări, delimitarea pasajelor s-a realizat doar prin plasarea unui spațiu liber între două pasaje. Apoi, cu trecerea timpului, s-au adăugat titluri de pasaje. Și în prezent există unele unele ediții ale Bibliei, la care pasajele nu au titlu, ci există doar un spațiu liber între pasaje.

Însă de-a lungul timpului nu a existat doar o singură divizare în pasaje a textului biblic, ci mai multe divizări, diferite între ele. Deși textul biblic era același, diversele divizări ale acestuia în pasaje erau diferite unele de altele; ele s-au realizat de-a lungul unei perioade de timp mai lungi, și nu a existat o numerotare a pasajelor, care să ușureze identificarea lor, deși numerotarea pasajelor, care permite identificarea numerică a lor, este cea mai indicată.

Iar în ce privește divizarea textului biblic în capitole, aceasta s-a făcut mai târziu (sec. al XIII-lea d. Hr.), iar divizarea în versete a apărut și mai târziu (sec. al XVI-lea d. Hr.).

În privința mărimii caracterelor vechilor manuscrise, dorim să notăm doar câteva cuvinte. Cele mai vechi manuscrise sunt scrise în întregime cu caractere mari, ele numindu-se majuscule sau unciale, dar există și manuscrise mai noi, numite minuscule, care sunt realizate în întregime cu caractere mici.

Mai trebuie să accentuez faptul că împărțirea textului biblic în pasaje, capitole, și versete nu face parte din textul biblic inspirat, ci este o adăugare umană, ulterioară, având scopul de a ușura parcurgerea și înțelegerea acestuia, și de a face posibilă oferirea de referințe; iar referințele numerice sunt cele mai indicate.

Împărțirea în pasaje a Vechiului Testament

Așa cum am spus, încă din antichitate s-a făcut simțită nevoia ca textul biblic să fie împărțit în pasaje (pericope, paragrafe, secțiuni). Astfel încă în perioada de dinaintea erei creștine s-a trecut treptat la divizarea textului Vechiului Testament ebraic. Una din dovezile în această privință este textul sulului antic al cărții Isaia recuperat din zona Mării Moarte în jurul anului 1948, care este împărțit în pasaje. Deci nu este vorba de o împărțire în capitole și versete, ci doar în pasaje tematice, nenumerotate. Acest sul este datat ca fiind scris în secolul al II-lea sau I înainte de era creștină, deci împărțirea textului acestuia în pasaje este specifică acelui timp. Pasajele din ziua de azi nu sunt identice cu cele din antichitate. Și creștinii din primele secole creștine, au divizat textul VT în pasaje. Un bun exemplu este textul VT al manuscrisului Codex Vaticanus, care este divizat în pasaje, care sunt asemănătoare cu pasajele din VT ebraic.

Deci sunt cunoscute mai multe diviziuni antice în pasaje ale textului Vechiului Testament ebraic, diferite între ele. Acele diviziuni aveau rolul de a ușura citirea publică în sinagogă a cărților sfinte. Diviziunile antice ale textului VT ebraic  au fost realizate de specialiști proveniți din poporul Israel. În multe cazuri s-a căutat să nu se adauge absolut nimic textului biblic, astfel că unele pasaje antice nu aveau nici titlu, nici număr, ca în ziua de azi, trecerea de la un pasaj la altul fiind marcată doar de existența unui spațiu liber între acestea. Mai târziu s-au adăugat titluri pasajelor biblice. Cu trecerea timpului diferitele împărțiri antice în pasaje a textului VT ebraic s-au unificat, astfel că în Evul mediu s-a ajuns la o împărțire unică în pasaje, a textului VT ebraic, care a fost recunoscută aproape de toate comunitățile ebraice.

Împărțirea în pasaje a Noului Testament

După apariția cărților Noului Testament s-a pus și în cazul acestora problema divizării textului în pasaje. Se știe că încă de timpuriu textul cărților NT a fost împărțit în pasaje nenumerotate, cu scopul de a oferi cititorului mai multă ușurință în parcurgerea textului. În secolul al IV-lea o asemenea împărțire era deja realizată.

Una din divizările timpurii a textului NT în pasaje (deci nu capitole și versete) a fost făcută de Eusebiu de Cezareea (circa 275 – 339 A.D.), de asemenea cunoscut și ca Eusebiu Pamfiliu. Eusebiu a fost istoric al creștinismului, teolog, apologet și exeget biblic. În anul 314 A.D. Eusebiu a devenit episcop de Cezareea. Eusebiu a scris istoria bisericii pînă la el, intitulată Istoria eclesiastică. Manuscrisul biblic în limba greacă, denumit Codex Sinaiticus, păstrat în prezent la Londra, datat la secolul al IV-lea și recuperat în secolul al XIX–lea de la mânăstirea Sf. Ecaterina din Sinai, are textul divizat în pasaje, divizare despre care se crede că este lucrarea lui Eusebiu. Însă acea divizare nu corespunde cu pasajele sau capitolele actuale.

În secolul al V-lea Ieronim, traducătorul Bibliei în latină, și editor biblic – cel care a realizat cunoscuta traducere în latină numită Vulgata, care a fost folosită de biserica catolică timp de circa o mie de ani – a divizat textul biblic în secțiuni mai scurte , care au fost numite pericope. În prezent acest termen încă mai denumește un pasaj sau paragraf unitar din Biblie.

Un alt exemplu este și manuscrisul biblic numit Rorigo, aflat în biblioteca națională din Paris și datat la secolul al IX-lea, care are o împărțire proprie în capitole cu titlu. Mai există și alte exemple de împărțire a textului NT, căci vechile manuscrise ale NT – întregi sau fragmentare – existente în prezent, în limba greacă, dar și în alte limbi vechi, se numără cu miile.

Împărțirea în capitole a întregii Biblii

Pentru împărțirea în capitole a întregii Biblii i se acordă credit lui Ștefan Langton (1150-1228 A.D.), preot catolic englez, profesor la Universitatea din Paris, și mai apoi arhiepiscop de Canterbury – însă se apreciază că a existat o întreagă echipă care a realizat această lucrare, sub conducerea acestuia. Ștefan Langton mai este cunoscut și ca mediator între regele englez și nobilime, pe timpul când era deja arhiepiscop, în criza de la 1215, care a dus la semnarea documentului Magna Carta, aceasta ducând la evitarea războiului civil în Anglia acelui timp. Finalizarea împărțirii textului biblic în capitole a avut loc pe la anul 1227. Ediția latină a Bibliei care a fost scrisă pe atunci la Universitatea din Paris a aplicat respectiva împărțire în capitole. (Coechipierul lui Ștefan Langton, cardinalul Hugo de Sancto Caro a realizat și el, în același timp, o împărțire în capitole diferită de a lui Ștefan Langton, care însă nu a ajuns larg răspândită.)  Motivul care a contribuit la realizarea acestei împărțiri era legat de situația existentă pe timpul acela la Universitatea din Paris. Pe atunci studenții de acolo proveneau din mai multe țări. Aceștia își aduceau cu ei Bibliile de acasă, însă împărțirea textului acelor Biblii în pasaje era diferită, deoarece nu exista un sistem unitar de realizare a pasajelor sau paragrafelor. În felul acesta oferirea unor referințe biblice devenea imposibilă, ceea ce a dus la inițierea și realizarea unui sistem unic de împărțire a textului biblic, bazat pe capitole numerotate. 

Traducerea Bibliei din latină în engleză, (a fost manuscris, nu exista tipar pe atunci) făcută de John Wycliffe (circa 1328-1384) și colaboratorii săi, și finalizată pe la 1382, a adoptat împărțirea în capitole a lui Ștefan Langton. Apoi, odată cu inventarea tiparului de către Gutenberg, pe la 1460, majoritatea edițiilor (care de acum erau tipărite) au aplicat împărțirea în capitole realizată de Ștefan Langton.

Împărțirea în versete a Vechiului Testament

Necesitatea de a oferi referințe biblice mai exacte a dus la introducerea unităților mici de text, adică a versetelor biblice. În primul rând trebuie să știm că de-a lungul timpului s-au realizat mai multe împărțiri ale textului VT în unități mici asemănătoare cu versetele. Cea mai cunoscută divizare timpurie în versete a textului VT ebraic este cea realizată de familia iudaică Ben Asher în jurul anului 900 A.D. iar apoi s-au făcut și alte divizări în unități mici. Desigur că au existat unele diferențe între aceste diverse divizări. Actuala divizare în versete a textului VT ebraic a fost realizată de rabinul iudeu Isaac Natan ben Kalonymus, care pe la anul 1440 A.D. a șocat publicul prin prezentarea acestei împărțiri. În linii mari divizarea în versete realizată de rabinul Natan se regăsește în VT pe care în prezent cititorii îl au la dispoziție.

Împărțirea în versete a Noului Testament

În privința Noului Testament este prezentat savantul biblic italian Santes Pagnino (1470-1541) ca fiind primul care a realizat o împărțire a textului NT în versete. Însă împărțirea lui Pagnino a constat din versete relativ lungi, aceasta fiind o posibilă cauză a nefolosirii pe scară largă a acestei împărțiri.

Apoi  a apărut pe scenă tipograful și savantul biblic francez Robert Estienne, (1503-1559) cunoscut și sub numele de Robert Ștefan (Estienne este Ștefan în franceză). Acesta a făcut o împărțire proprie în versete a textului NT, folosind modul de lucru al rabinului Natan, și a aplicat-o prima dată în 1551, atunci când a tipărit NT în limba greacă. Apoi pe la 1553 a tipărit Biblia în întregime, cu textul împărțit în versete. Pentru VT a utilizat – în mare măsură – împărțirea în versete a rabinului Natan, iar pentru textul NT a utilizat propria lui împărțire în versete.

Pe la anul 1560 a fost tipărită la Geneva influenta și populara traducere în limba engleză denumită Biblia de Geneva. Cei care au realizat Biblia de Geneva au fost refugiații protestanți englezi care erau persecutați în Anglia. Au găsit un bun loc de refugiu la Geneva care pe timpul acela se declarase republică protestantă. Bibliile erau tipărite la Geneva, și erau exportate în Anglia, pe sub mână, de către negustorii de mărfuri. Biblia de Geneva a fost folosită pe scară largă de cititorii englezi timp de aproximativ 100 de ani. Ea a fost dusă și în America. Aceasta a fost prima Biblie care a aplicat atât la VT cât și la NT, împărțirea textului atât în capitole cât și în versete. Majoritatea Bibliilor tipărite de atunci încoace au folosit această împărțire a textului, ea devenind în felul acesta foarte populară.

O nouă divizare a textului

După mai multă gândire, observând că există unele aspecte nesatisfăcătoare ale împărțirii tradiționale a textului biblic, am trecut la realizarea prezentei divizări. Această divizare nouă a textului NT se adresează în general, generației tinere, studioase, pe de o parte, iar pe de altă parte, tuturor celor interesați de o mai bună cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu.

Regula de bază folosită pentru realizarea acestei noi divizări este analiza logică a conținutului. S-a dorit ca aceasta să fie cât mai naturală, clară, și riguroasă, pentru a ajuta cititorul să înțeleagă cât mai ușor noțiunile transmise. Dedesubtul unui titlu de pasaj, care, – în cele mai multe cazuri este și capitol, – este prezentată, în marea majoritate a cazurilor, o singură idee, sau un singur subiect, sau o singură învățătură, sau un singur eveniment, principiu care de fapt a fost aplicat într-o anumită măsură și la vechile împărțiri, însă nu într-un mod atât de riguros. În cazul de față nivelul de rigurozitate al aplicării acestui principiu este mai ridicat.  De asemenea s-a stabilit și aplicat regula care spune că pasajul este în același timp și capitol. În cele mai multe cazuri s-a respectat această regulă de divizare a textului. În alte cazuri, două sau mai multe pasaje au fost grupate, pentru a forma un singur capitol. Este vorba de pasajele cu conținut asemănător, sau unele pasaje foarte scurte, care au fost grupate împreună cu pasajul, sau pasajele vecine, în cadrul aceluiași capitol. Însă alte pasaje scurte, sunt de sine stătătoare, deoarece au un conținut mai diferit, de cel al pasajelor vecine.

Această nouă divizare a textului, prezintă unele riscuri, printre care sunt noutatea și neobișnuința publicului cu o abordare nouă a unei vechi și repetate practici. Sper însă că această nouă divizare reprezintă un pas înainte și nu unul înapoi. Mai sper că cititorii vor accepta și vor aprecia această nouă divizare a textului biblic. Se pot folosi, în paralel, divizarea tradițională a textului biblic, și această nouă divizare.

Abordarea mai riguroasă a diverselor practici ale vieții de zi cu zi, este o caracteristică a vieții moderne. În timpul trecut nu s-a pus atât de mult problema rigurozității diverselor aspecte ale activității zilnice. De ex. în trecut, datorită faptului că nu existau registre de nașteri și nici certificate de naștere, mulți oameni nu își cunoșteau cu exactitate ziua de naștere, și nici măcar anul de naștere, și astfel nu își cunoșteau vârsta exactă. Totuși se pare că acest lucru nu îi deranja prea mult. Acest fenomen – deși încă există – este greu de imaginat în ziua de azi, căci el este eliminat în prezent aproape în totalitate. Înțelegem astfel că astăzi în societate se aplică practici mai riguroase. Exemplele ar putea continua. Practicile și activitățile omenești au devenit mai bine organizate, mai riguroase, mai aprofundate, și mai detaliate, existând tendința ca direcția aceasta ascendentă să fie aprofundată și mai mult. În situația aceasta ne punem întrebarea de ce divizarea textului biblic trebuie să rămână în urmă.

Am renunțat complet la vechea împărțire în capitole a textului, și de asemenea am numerotat majoritatea pasajelor, rezultând astfel o împărțire în capitole complet nouă. Majoritatea pasajelor sunt în același timp și capitole; este regula de bază, respectată în majoritatea cazurilor. Nu este logic și nici justificat ca textul biblic să fie divizat în mod dublu: și în capitole, și în pasaje, diferite între ele, folosindu-ne în același timp de două raționamente diferite. Deci la această divizare nouă nu există nici un caz în care un nou capitol să înceapă la mijlocul unui pasaj, sau la ultimul verset al unui pasaj; este nenatural și artificial. Este natural ca pasajul (pericopa, paragraful, secțiunea), care este unitatea de bază a textului biblic, să fie în același timp și capitol.  

Pentru a delimita pasajele am luat în considerare toate schimbările semnificative de subiect din text. Orice schimbare semnificativă de idee, subiect, învățătură sau eveniment a devenit baza delimitării și a constituirii fiecărui pasaj în parte. Este adevărat că astfel am obținut, în mod inevitabil și natural, un număr de capitole mult mai mare; încercăm să credem că aceasta nu este o inconveniență prea mare.

În ce privește versetele textului ele au rămas aceleași, însă am fost obligați să schimbăm numerotarea lor. Fiecare pasaj, (și implicit fiecare capitol) are propria lui numerotare a versetelor. În felul acesta este eliminată în cea mai mare parte corespondența dintre vechea împărțire a textului în capitole și versete și această nouă împărțire. Însă avantajul acestei noi împărțiri constă în rigurozitatea ei: fiecare pasaj, și implicit fiecare capitol tratează – în majoritatea cazurilor – un singur subiect contribuind astfel la ușurarea înțelegerii textului. Privitor la poziționarea numerotării versetelor, aceasta este realizată în cadrul textului, pentru a contribui astfel la continuitatea expunerii. 

Mai trebuie menționat faptul că dacă în cadrul unui pasaj apare o schimbare minoră de idee, aceasta este marcată prin introducerea unui aliniat nou.

Pentru a păstra o anumită legătură, și a oferi localizarea din edițiile cu divizare tradițională ale NT am introdus în paranteză, cu caractere mai mici decât cele ale numărului de capitol, și sub acesta, localizarea respectivă în edițiile tradiționale.

Mai precizăm că deși împărțirea textului biblic în pasaje este un chestiune cât se poate de utilă, ea a fost criticată, de mai multe ori, pe motiv că introduce o anumită discontinuitate în abordarea textului biblic, putând duce la tratarea izolată a pasajelor. Acest lucru poate fi adevărat, de aceea se recomandă ca fiecare pasaj să fie luat în considerare în contextul său, adică la studierea unui anumit pasaj trebuie neapărat să luăm în considerare cel puțin încă alte două pasaje: cel de dinainte, și cel de după pasajul avut în vedere, pentru a avea o înțelegere mai bună a pasajului respectiv. În unele cazuri două-trei pasaje de dinainte, și după pasajul avut în vedere, trebuie luate în considerare. În felul acesta – deci ținând cont de context – suntem ajutați să înțelegem mai bine pasajul respectiv și dovedim că ne străduim să respectăm continuitatea textului biblic, aceasta fiind o cerință naturală.

Nu vă grăbiți când citiți Biblia. Citiți fără grabă, gândiți la ceea ce citiți, faceți o analiză mintală a celor citite. Nu se recomandă citirea Bibliei în viteză, și nici la normă, ca să ne putem lăuda cât am citit într-o zi. Folosul pe care o citire rapidă îl aduce este minim. Biblia nu trebuie doar citită, ci și studiată. Citirea Bibliei este necesară, însă este doar prima fază a cunoașterii acesteia. A doua fază este studiul Bibliei. Cei din Bereea, fiind oameni de caracter mai ales, cercetau Scripturile în fiecare zi (F.A. 17:11). Sunt mai multe motive care fac necesară studierea Bibliei. Unul dintre acestea este că Biblia conține multe noțiuni vechi, care nu mai sunt uzuale în prezent, și de asemenea termeni vechi, ieșiți demult din uz, cu care generațiile actuale nu sunt obișnuite, și pe care le înțeleg greu, sau deloc. In plus studiul Bibliei cere deschidere, pasiune, timp, și multă pregătire prealabilă, atât prin rugăciune, cât și din punct de vedere intelectual și informativ.

Această traducere a Noului Testament în limba română este realizată după versiunea englezească World English Bible, ediție 2022, care este plasată în domeniul public. Spunând acest lucru ne referim în mod exclusiv la partea de text a NT.

Pe de altă parte, în ceea ce privește noua divizare a textului, în pasaje, capitole și versete, și formularea titlurilor de pasaje, practicate în prezenta versiune, acestea sunt realizate de editor.

Propun ca această nouă versiune să poarte denumirea NTND 2024.

1 martie 2024